Terapia cu oxigen la copii

Foto: msmps.gov.md

În fiecare an, peste 5,9 milioane de copii mor, mai cu seamă din cauza unor boli ce pot fi prevenite sau ușor tratate, și peste 95% din aceste decese survin în țările în curs de dezvoltare. Pneumonia este principala cauză de deces în rândul copiilor cu vârsta de până la 5 ani, fiind responsabilă pentru cel puțin 18% din toate decesele în această categorie de vârstă.

Hipoxemia (insuficiența de oxigen în sânge) este complicația fatală majoră a pneumoniei, sporind riscul survenirii decesului de multe ori. Se estimează că cel puțin 13,3% din copii cu pneumonie prezintă hipoxemie. În pofida importanței sale în toate tipurile de boală severă acută, hipoxemia deseori nu este recunoscută sau bine gestionată în instituțiile cu resurse limitate.

Ghidul OMS „Terapia cu oxigen la copii” face parte dintr-o serie de resurse privind îmbunătățirea calității asistenței pentru copiii grav bolnavi în instituțiile medicale. Acesta se referă la utilizarea îmbunătățită și disponibilitatea terapiei cu oxigen în instituții cu resurse limitate. Manualul abordează necesitatea de a depista în mod corect hipoxemia și de a utiliza pulsoximetria, sistemele de aprovizionare cu oxigen și monitorizarea pacienților încadrați în terapia cu oxigen.

Ghidul OMS „Terapia cu oxigen la copii” poate fi accesat aici .

Distribuie