Viticultorii anunță o recoltă mai mare de struguri comparativ cu roada din anul trecut

Producătorii de struguri sunt în plină campanie de recoltare și estimează că volumul producției din acest an ar putea fi mai mare comparativ cu roada din anul trecut. Despre prognoza roadei, schimbul de bune practici în campania de recoltare s-a discutat astăzi, în cadrul unui atelier de lucru dedicat demarării sezonului de recoltare a strugurilor de masă, preponderent a soiului „Moldova”.

Producătorii s-au reunit într-o plantație de viță de vie din satul Costești, raionul Ialoveni, unde au discutat despre tratamentele fitosanitare de combatere a bolilor și dăunătorilor de viță de vie, au cercetat sortimentul actual al soiurilor și au efectuat analize comparative privind rentabilitatea plantațiilor de tip pergola și cele tradiționale.

La eveniment a participat și  ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel GHERCIU, care a apreciat eforturile și progresele producătorilor agricoli și a comunicat că ministerul se preocupă de identificarea unor noi piețe de desfacere pentru produsele hortiviticole.

„Promovarea exporturilor de producție viticolă pe piețele internaționale este un segment ce necesită mai multă atenție din partea autorităților. În prezent, pentru Guvernul Republici Moldova este important să identifice pârghiile prin care să putem diversificăm piețele de desfaceri pentru antreprenorii autohtoni. Totodată,  producătorilor le revine responsabilitatea de adaptare la cerințele de piață și la noile abordări de evaluare a competitivității produselor”, a declarat ministrul.

Atelierul a fost organizat de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri, iar președintele Asociației Gheorghe GABERI a menționat, în cadrul discuțiilor, că pentru a intensifica exporturile este necesară sporirea calității produselor.

„În acest an, preconizăm o recoltă mai mare a strugurilor de masă decât anul trecut. Totuși, concurența pe piața internațională este acerbă. Experiența statelor Uniunii Europene ne demonstrează că pentru a îmbunătăți calitatea strugurilor, este necesară aplicarea unor tratamente diferențiate, care ameliorează proprietățile de păstrare și transportare a bobițelor. În acest scop,  cercetătorii din cadrul Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare au o pondere semnificativă în sector, întrucât își concentrează eforturile asupra realizării transferului tehnologic, asupra dezvoltării studiilor fundamentale și elaborării unor noi tehnologii performante în viticultură”, a accentuat Gheorghe GABERI.

În cadrul atelierului de lucru, participanții au vizitat și casa de ambalare din satul Costești, care a fost construită în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Grup de producători și casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export”, cu o investiție totală de 27 milioane lei, inclusiv 15 milioane lei contribuția statului prin Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și 12 milioane lei contribuția producătorilor locali asociați.

În total, de la începutul anului curent până în prezent au fost exportate circa 24.000 tone de struguri de masă, iar top trei țări care importă struguri moldovenești sunt: Federația Rusă, România și Polonia.

Distribuie