Alte 100.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în țară

Foto: msmps.gov.md

Alte 100.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea populației împotriva virusurilor gripale au ajuns în Republica Moldova, dintre care 85.000 de doze de vaccin, în sumă estimativă de 550 de mii de dolari, au fost donate țării noastre de către Centrul pentru Vaccinuri Echitate (CVE-Task Force for Global Health) SUA, prin intermediul UNICEF, în baza prevederilor Memorandumului semnat între Ministerul Sănătății, Muncii și Protectiei Sociale și CVE.

Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a achizitionat suplimentar 15.000 doze de vaccin antigripal din fondul de profilaxie a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de asemenea, prin intermediul UNICEF, în suma de 83 mii dolari.

Vaccinurile antigripale sunt certificate de Organizația Mondială a Sănătății și urmează a fi distribuite instituțiilor medicale primare, care vor organiza procesul de imunizare a persoanelor din grupurile de risc.

De vaccinuri vor beneficia în mod prioritar bolnavii cronici, gravidele, copiii din orfelinate, bătrânii din aziluri, lucrătorii medicali, angajații structurilor de forță (polițiști, carabinierii, angajații Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, etc.), instituțiilor de asistență socială, dar și alte categorii de persoane, la recomandarea medicilor de familie.

Îm total, au fost distribuite 200.000 doze de vaccin pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere.

Distribuie