Circa 4150 de familii defavorizate vor fi încadrate suplimentar în Programul de ajutor social

Foto: msmps.gov.md

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern prin care se propune majorarea cu 2,89 puncte a indicatorilor de bunăstare utilizați în cadrul Programului de ajutor social pentru măsurarea indirectă a veniturilor familiei, respectiv de la 88,46 puncte, la 91,28 puncte, ceea ce va extinde posibilitatea familiilor defavorizate a se încadra în Programul de ajutor social și de a beneficia de un ajutor social garantat de stat.

Astfel, în urma majorării indicatorilor de bunăstare, în Programul de ajutor social urmează să fie încadrate suplimentar circa 1800 familii pentru prestația de ajutor social și alte circa 2350 familii pentru ajutor pentru perioada rece a anului, mijloacele financiare necesare pentru implementarea proiectului, fiind estimate la cca. 29,6 mil. lei anual.

Proiectul de Hotărâre de Guvern este elaborat în conformitate cu Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 636/2019 și are drept scop susținerea familiilor defavorizate, prin consolidarea Programului de ajutor social. Modificările propuse vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Distribuie