Consiliul consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru s-a întrunit în ședință

Foto: gov.md

Consiliul consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru s-a întrunit în cea de-a doua ședință. Pe ordinea de zi s-au regăsit mai multe subiecte, printre care identificarea unor măsuri esențiale și imediate pentru combaterea pandemiei.

Secretarul de stat al MSMPS, Tatiana Zatîc, a prezentat informații actualizate privind situația epidemiologică din țara noastră și derularea procesului de vaccinare anti-Covid. Datele prezentate relevă faptul că situația este îngrijorătoare. 

Profesorul Victor Cojocaru, șeful Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican, a informat că în acest moment capacitatea secțiilor de terapie intensivă din instituțiile medico-sanitare din Chișinău se apropie de limită, mai ales în ceea ce privește disponibilitatea personalului medical.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului au discutat despre cauzele agravării crizei din sănătate – una din ele fiind transmiterea comunitară intensă, au analizat impactul măsurilor de politici adoptate până acum și au propus o serie de soluții de intervenție în vederea diminuarea răspândirii Covid-19.

Prin urmare, s-a decis elaborarea și recomandarea punerii în practică la nivel național a unui Plan de măsuri pentru combaterea pandemiei de SARS-Cov-2, care să includă măsuri privind limitarea răspândirii virusului și consolidarea sistemelor naționale de sănătate.

Distribuie