O altă victorie chinuită a Simonei Halep la Praga

Redactor: Diana Enache

Simona Halep s-a calificat cu dificultate în sferturile de finală ale turneului WTA de la Praga. Adversara sa, Barbora Krejcikova, locul 118 mondial, a câștigat primul set și a fost foarte aproape să îl câștige și pe al doilea.

Halep a început cu break şi a condus cu 2-1, dar şi-a făcut o singură dată serviciul în primul set, în care a fost departe de valoare, cedând cu 3-6. Românca a jucat mai bine în setul secund, a avut 3-1 şi 5-2, dar a a început să greşească mult şi Krejcikova a egalat, 5-5, însă Halep găsit resurse să încheie cu 7-5, fructificând a şasea minge de set. Halep, care a primit îngrijiri medicale înaintea setului decisiv, a început rău, fiind condusă cu 2-0, dar după ce a salvat o minge de 0-3 a jucat din ce în ce mai bine şi a reuşit şase ghemuri consecutive (6-2), câştigând partida.

Meciul s-a încheiat cu 3-6, 7-5, 6-2.

Turneul de la Praga este dotat cu premii totale de 202.250 de dolari.

Distribuie