START INOVAȚIE în industriile creative și media digitală

Ministerul Culturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, își unesc eforturile pentru a susține dezvoltarea industriilor creative și media digitale din Republica Moldova.

Un acord de Parteneriat sub genericul “Start Inovație în industriile creative și media digitale“ a fot semnat astăzi, 24 noiembrie, de Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și Directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, Doina Nistor.

Acordul de Parteneriat dintre Ministerul Culturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului își propune:

·  Îmbunătățirea cadrului juridic, a legislației și reglementărilor în domeniul industriilor creative, industriilor media digitale și economiei creative;

·   Creșterea investițiilor în industriile creative, inclusiv producții și coproducții străine și servicii de post-producție;

·   Promovarea imaginii Republicii Moldova ca țară cu potențial creativ și a conștientizării acestui potențial;

·   Îmbunătățirea capitalului uman și a competențelor în sectoarele creative, inclusiv în domeniul noilor tehnologii;

Acordul pune bazele Programului național „Moldova Creativă” ce va valorifica potențialul creativ și impulsiona inovația tehnologică în media digitală și în sectoarele creative. De asemenea, va fi sprijinită dezvoltarea competențelor creative prin intermediul centrelor de excelență Artcor și Mediacor. Partenerii semnatari vor lansa campanii internaționale de atragere a investitorilor străini în sector și de promovare a Moldovei ca destinație creativă.

“Economiile creative creează oportunități și locuri de muncă pentru talente ce nu pot fi înlocuite de mașini, tehnologii sau inteligența artificială. Republica Moldova are potențial creativ robust ce urmează a fi valorificate datorită programelor și acțiunilor demarate de Guvern, precum și a inițiativelor dezvoltate în echipă cu partenerii internaționali. Împreună putem construi o Moldovă creativă ce integrează tehnologia ca motor al competitivității în sectoarele culturale, creative și de media din țară“, a declarant Sergiu Prodan, Ministrul Culturii.

 Proiectul Tehnologiile Viitorului : este o continuare strategică a Proiectului de Competitivitate din Moldova, implementat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2021, care a avansat competitivitatea a patru sectoare economice emergente – viticultura, turismul, industria ușoară și tehnologiile informaționale. Proiectul are un buget total de 32,8 mln USD, acordați de USAID și Suedia, și va fi implementat în perioada 2021-2026.

 „Industriile creative prospere au nevoie de ecosisteme prospere. Iată de ce ne propunem să consolidăm și extindem, cu asistența financiară a USAID și Suediei, cooperarea în cadrul inițiativelor de dezvoltare competitivă a sectoarelor media creative și digitale din Moldova atât la nivel național, cât și internațional, pentru a maximiza impactul și amploarea acestora. Moldova este o sursă extraordinară de potențial  creativ”, spune Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului.

Distribuie